Un șofer a scăpat ca prin urechile acului, după ce automobilul cu care se deplasa a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
Contactat de Știri.md, ofițerul de presă din cadrul IP Strășeni, Olesea Gherman ne-a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 07:00 în apropierea localității Negrești.
La fața locului, polițiștii au constatat că un șofer cu vârsta de 35 ani conducea automobilul de model Dacia Logan, din cauza poleiului a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu, pe acostament. În automobil se aflau patru persoane.
Dintre care două au avut nevoie de îngrijiri medicale.
