Connect with us

Cum a fost afectată Marea Unire de la 1 decembrie 1918 de epidemia de gripă spaniolă

Noutati

Cum a fost afectată Marea Unire de la 1 decembrie 1918 de epidemia de gripă spaniolă

Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, începând din 1990, la data de 1 decembrie.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta, la 1 decembrie 1918, rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

În lunile dinaintea Adunării Generale s-a înregistrat vârful epidemiei de gripă spaniolă în România și în Transilvania, astfel că evenimentul de la Alba Iulia – care a adunat peste 100.000 de români – s-a desfășurat în condiții deosebite. Spre exemplu autorităţile au pregătit patru puncte de prim ajutor unde cei care aveau nevoie primeau tratament medical.

Gripa spaniolă a fost una dintre cele mai letale pandemii din istorie, făcând între 50 şi 100 milioane de victime în întreaga lume în doar doi ani. Între 1918 şi 1920 gripa a ucis între 3% şi 6% din populaţia globului.

Potrivit istoricului Tudor Roșu, care a publicat o cercetare cu privire la efectele gripei spaniole asupra Marii Uniri, măsurile de protecție impuse în vestul Europei — purtatul măștii și izolarea bolnavilor — erau încă necunoscute în Transilvania, în urmă cu 102 ani. La noi, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căţei de usturoi, ca să se ferească de boli.

Organizarea Adunării Naționale a fost afectată de pandemia de gripă spaniolă. Mai mulţi delegaţi ce trebuiau să reprezinte naţiunea română au lipsit de la Alba Iulia, după ce s-au îmbolnăvit. “Zac în boală spaniolă cu aprindere la plumâni […] sufleteşte însă sunt cu voi iubiţi fraţi români şi cu tot focul şi căldura sufletului […] aderez la hotărârea Constituantei”, anunţa Ioan Sociu din Sibiu.

Cum a pornit epidemia de gripă spaniolă

Aşa-numita “gripa spaniolă” din 1918 a provocat tot atâţia morţi ca Primul Război Mondial, iar unii experţi asigură că acest conflict mondial s-a încheiat din cauza epidemiei.

Însă epidemia nu a apărut în Spania. Boala a fost observată prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite la 11 martie 1918.

Spania, care nu a făcut parte din conflict, a informat cel mai mult despre cazurile de gripă, și astfel a primit numele de „gripa spaniolă”.

Boala s-a răspândit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicat

Sute de soldați îngrijiți simultan pe paturi individuale. Asistente care coș măști medicale pentru ele și pacienți. Familii întregi izolate strict, până la vindecare. Măsuri dure, care au stins în final pandemia. De atunci, virusul, extrem de versatil, s-a adaptat permanent și a rămas cu un pas înaintea inovațiilor din laborator.

În India au murit 17 milioane de persoane, aproximativ 5% din populația din acea epocă, atingând o rată a mortalității de 20% în unele zone.

În Statele Unite, aproape 28% din populație a suferit gripa, dintre care între 500.000 și 675.000 de mii au murit. În Marea Britanie au murit 200.000 de oameni, iar în Franța peste 400.000.

În Alaska și Africa de Sud au murit comunități întregi. În Australia au murit 10.000 de persoane și în insulele Fiji au murit 14% din populație în doar două săptămâni, iar Samoa Occidentală 22%.

1 decembrie, Ziua Națională a României

La 1 decembrie 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită atât la Alba Iulia, unde la ceremoniile organizate au participat numeroase oficialităţi române, cât şi la Arcul de Triumf din Bucureşti unde a fost organizată parada militară.

De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au avut loc parade militare şi au fost organizate numeroase ceremonii cuprinzând depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.

În acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, Ziua Naţională va fi marcată la nivelul întregii ţări cu respectarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus, în unele cazuri evenimentele desfăşurându-se exclusiv online. Parada militară tradiţională de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf nu va mai avea loc, iar ceremonia va fi restrânsă, fiind invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical.

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între anii 1866 şi 1947, la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificaţie. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I.

La aceeaşi dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenţei de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor. La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României. În 1947, la 30 decembrie, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) abdica, în urma presiunilor regimului comunist, şi părăsea ţara, în ianuarie 1948, împreună cu familia.

Începând cu anul 1948 şi până în 1989, anul prăbuşirii regimului comunist în România, data de 23 august a fost Ziua Naţională a României. La 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

Cum s-a înfăptuit Marea Unire

La 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român întrunit la Oradea a adoptat, în unanimitate, o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza “printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), consemnează “Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). În declaraţia redactată de Vasile Goldiş se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate “să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.

Totodată, se cerea “afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”. Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918.

În acest sens, a fost constituit Consiliul Naţional Român Central de la Budapesta (mutat, apoi, la Arad), unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi principiile sale de acţiune. Acesta era format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu), notează sursa de mai sus.

La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a adoptat o Notă Ultimativă prin care cerea guvernului maghiar “puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”.

Tratativele între delegaţia Consiliului Naţional Român Central, compusă din Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Gheorghe Crişan, cărora li s-a adăugat şi Iuliu Maniu, şi delegaţia Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Oszkár Jászi, ministrul naţionalităţilor în guvernul condus de Mihaly Karoly, au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie. Acestea s-au soldat cu un eşec, deoarece partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar.

În acest context, Consiliul Naţional Român Central, prin Vasile Goldiş, a declarat că “naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”. Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiaseră guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

La Adunarea Naţională, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se aflau în Sala Unirii, fosta cazină militară (club sau cazinou al ofiţerilor), pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi în circumscripţiile electorale, cât şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat ş.a., şi “peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri”, potrivit volumului “Scurtă istorie a românilor” (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

Discursurile lui Goldiș și Maniu

Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a prezentat rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Central Român. A subliniat, între altele, caracterul actului ce trebuia înfăptuit: “Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania.

Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă… teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român”.

Totodată, Iuliu Maniu, în discursul său, a rugat Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, “pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”.

1 decembrie 1918, ziua unui vis împlinit

Rezoluţia a fost votată în unanimitate, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, şi a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul poporului român, respectiv unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat unitar şi naţional: România Mare.

La propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale.

În ziua în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta istorica hotărâre, regele Ferdinand şi regina Maria intrau în Bucureşti, după doi ani în care s-au aflat în refugiu la Iaşi. Astfel, Bucureştiul a redevenit capitala României întregite. Ziarul Mişcarea, în articolul “Plecarea Suveranilor” din 16 noiembrie 1918, consemna următoarele: “Pentru vechea capitală a Moldovei se încheie un capitol de istorie.

Porţile Iaşului s-au deschis larg acum doi ani pentru a primi pe Suverani, care veneau cu drapelul şi oştirea ţării, pentru a duce mai departe lupta pentru înfăptuirea visului secular al românismului. Erau zile de restrişte şi durere. Aici, însă, pe pământul binecuvântat al Moldovei, în cetatea lui Ştefan cel Mare şi a lui Cuza-Vodă, Regele şi Regina au trăit zilele cele mai grele, dar şi cele mai mari din viaţa poporului român” (“Istoria românilor”, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat în “Monitorul Oficial” nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfinţea pe plan intern unirea: ”Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt şi rămân de-a pururi unite cu Regatul României”, conform volumului amintit mai sus.

stirileprotv.ro

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

19 − 12 =

More in Noutati

To Top