Connect with us

Joe Biden, dispus să readucă SUA în Acordul nuclear cu Iranul

Noutati

Joe Biden, dispus să readucă SUA în Acordul nuclear cu Iranul

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden a declarat că este dispus să realăture SUA Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, dacă Teheranul revine la respectarea totală a prevederilor tratatului.

Despre aceasta el a declarat miercuri într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

„Dacă Iranul revine la respectarea strictă a Acordului nuclear, Statele Unite se vor realătura acordului, ca punct de lansare a unor negocieri generale”, a declarat Joseph Biden, subliniind că, în acest caz, va anula sancţiunile impuse de Administraţia Donald Trump.

„Avem multe de discutat despre rachetele de mare precizie şi despre multe alte lucruri care destabilizează regiunea. Dar cea mai bună modalitate de a avea măcar puţină stabilitate în regiune este abordarea programului nuclear.

Ultimul lucru de care avem nevoie în acea parte a lumii este obţinerea unei arme nucleare”, a subliniat Joe Biden.

„În consultare cu aliaţii şi partenerii noştri, ne vom implica în negocieri şi acorduri ulterioare pentru a intensifica obligaţiile nucleare ale Iranului, precum şi pentru abordarea problemei programului balistic”, a subliniat preşedintele-ales al SUA.
Recent, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut clarificări din partea Iranului privind activităţi suspecte într-un complex nuclear.

Potrivit unui raport de evaluare, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică consideră „neverosimile din punct de vedere tehnic” informaţiile furnizate de Teheran despre activităţile într-un complex nuclear.

Administraţia de la Teheran continuă să acumuleze stocuri de uraniu purificat, cantitatea depăşind de 12 ori limita autorizată prin Acordul nuclear semnat cu marile puteri.

Iranul a intensificat activităţile de stocare a uraniului ca reacţie la retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul.

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a declarat că victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial oferă Statelor Unite posibilitatea de remediere a „erorilor din trecut”.

„Obiectivul nostru este să reducem presiunile sancţiunilor care afectează poporul nostru. De fiecare dată când avem ocazia, acţionăm în mod responsabil”, a argumentat Hassan Rohani.

În cazul anulării sancţiunilor americane, Iranul a anunțat că intenţionează să revină la respectarea totală a angajamentelor internaţionale.

Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Ron Dermer, a îndemnat viitoarea Administraţie Joseph Biden să nu revină în Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul.

În cadrul unei întâlniri cu ambasadorii Emiratelor Arabe Unite şi Bahrainului, Ron Dermer a îndemnat viitoarea Administraţie de la Washington să analizeze atent realitatea din Orientul Mijlociu şi să caute modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor dintre Israel şi ţările arabe, nu să revină la Acordul nuclear cu Iranul.

„Consultaţi-vă cu aliaţii din regiune. Discutaţi cu noi pentru a obţine o poziţie comună asupra abordării faţă de Iran. Nu doar asupra problemei nucleare, ci şi asupra agresiunilor iraniene din regiune. Statele Unite vor avea o poziţie mai bună în raport cu Iranul”, a declarat ambasadorul israelian.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni.

Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Joseph Biden, preşedintele-ales al SUA, consideră că retragerea din Acordul nuclear cu Iranul a fost o greşeală şi a semnalat de mai multe ori că vrea revenirea în acest tratat.

Acordul nuclear cu Iranul a fost negociat în timpul administrației fostului președinte democrat Barack Obama în care Joe Biden a servit ca vicepreședinte.

hotnews.ro

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

8 − 8 =

More in Noutati

To Top