Connect with us

Maia Sandu: Situația COVID-19 a fost administrată prost de guvernare

Noutati

Maia Sandu: Situația COVID-19 a fost administrată prost de guvernare

Situația în contextul COVID-19 este complicată, în mare măsură pentru că a fost administrată prost de către guvernare.

În mare măsură, pentru că mesajele pe care conducerea de vârf a țării le-a transmis au fost incoerente și pentru că în continuare este foarte mult haos din partea celor care ar trebui să administreze lucrurile corect. O spune președintele ales, Maia Sandu, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Noi știm că avem costuri foarte mari, costuri economice. Statul, Guvernul, din păcate, nu au venit cu ajutoare pentru cei care au suferit pe motiv că și-au sistat activitatea. Din păcate, nu vedem acțiuni concrete din partea Guvernului ca să ajute sectorul economic și, în special, businessul mic și mijlociu”, a adăugat Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

Ea a remarcat că a început să discute cu partenerii internaționali despre ajutoare în contextul COVID-19. Este nevoie de medicamente, după cum spun managerii spitalelor. E nevoie de aparataj, teste. Și aici, președintele ales solicită Guvernului să testeze cât mai multă lume și să aibă grijă că acei testați se autoizolează, așa ca să se încetinească răspândirea virusului.

Maia Sandu spune că „va face tot ce-i stă în puteri ca să aducă ajutoare pentru cetățeni, ajutoare pentru spitale”, dar administrarea crizei rămâne în continuare în mâinile Guvernului, iar Guvernul trebuie să se apuce de treabă și să lucreze mult mai bine decât a lucrat până acum pe acest domeniu.

ipn.md

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

4 × 1 =

More in Noutati

To Top