Connect with us

Parlamentarii din Moldova și Japonia, interesați de cooperarea bilaterală

Noutati

Parlamentarii din Moldova și Japonia, interesați de cooperarea bilaterală

Moldova şi Japonia sunt interesate de dezvoltarea dialogului şi a cooperării bilaterale în diverse domenii.

Potrivit agenţiei de presă Infotag cu referire la serviciul de presă al Parlamentului, despre aceasta s-a discutat în cadrul reuniunii în format online a membrilor Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova — Japonia, transmite Știri.md

Dialogul şi relaţiile de cooperare bilaterală moldo-nipone în domeniile comercial-economic, investiţional, cultural şi umanitar au fost subiectele de pe ordinea de zi a reuniunii.

Potrivit preşedintelui Grupului din partea Republicii Moldova, Grigore Novac, în prezent 11 întreprinderi nipone activează pe piaţa din ţara noastră. Deputatul a subliniat că statul este deschis pentru continuarea unei strânse cooperări între ambele ţări, în diverse domenii.

«Încurajăm şi invităm companiile nipone să investească în Moldova, să se implice în parcurile industriale, dar şi Zonele Economice Libere. Contăm în continuare pe sprijinul dvs. şi aducem mulţumiri statului nipon pentru suportul constant, în special în lupta cu COVID-19», a declarat Novac.

La rândul său, vicepreşedintele Grupului, Iurie Reniţă şi-a exprimat recunoştinţa pentru implicarea Japoniei în consolidarea relaţiilor bilaterale, menţionând că Moldova are nevoie în continuare de asistenţa niponă.

«Apreciem înalt suportul Japoniei pentru Moldova în domeniul economiei, culturii, agriculturii etc. Ne dorim diversificarea cooperării bilaterale, precum şi implicarea businessului, companiilor care sunt mereu binevenite în ţara noastră», a punctat Reniţă.

Vicepreşedintele Parlamentului, Monica Babuc, a reiterat importanţa sprijinului oferit de Japonia, în special în domeniul educaţiei şi culturii.

«În perioada în care am fost ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării am avut o colaborare de succes în ceea ce ţine de proiectele de infrastructură în şcolile din Moldova. Aduc mulţumiri, în acest sens, Japoniei şi o spun cu certitudine că această componentă parlamentară trebuie dezvoltată în continuare», a menţionat Babuc.

Deputatul Vladimir Bolea a remarcat acordarea asistenţei nipone pentru ţara noastră în domeniul medicinii.

«De-a lungul anilor, Moldova a beneficiat de asistenţă constantă, în special în cadrul Programului «Kusanone» începând cu anul 2008, până la moment fiind implementate peste 40 de proiecte ce depăşesc suma totală de peste 3 milioane dolari, acestea contribuind la fortificarea capacităţilor instituţiilor medicale şi creşterea calităţii serviciilor prestate populaţiei deservite. Aducem recunoştinţă şi mizăm pe suportul Dvs. în continuare», a subliniat deputatul.

Oficialii niponi şi-au exprimat deschiderea pentru fortificarea relaţiilor dintre Japonia şi Republica Moldova, menţionând că îşi doresc implicarea activă în economia ţării noastre.

«Avem mai multe subiecte pe agenda de lucru şi suntem deschişi pentru o strânsă prietenie. Vom acorda tot suportul, în special în implementarea noilor tehnologii, oferirea de echipamente, astfel ca productivitatea companiilor, fabricilor de prelucrare să crească. Ne dorim să sporim colaborarea ţărilor noastre», a declarat preşedintele Grupului din partea Japoniei, Yoshimasa Hayashi.

infotag.md

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

20 − 18 =

More in Noutati

To Top