Connect with us

Poliția ar putea fi organizată în subdiviziuni regionale

Noutati

Poliția ar putea fi organizată în subdiviziuni regionale

Parlamentul ar putea modifica legislația pentru a crea posibilitatea înființării direcțiilor regionale ale Poliției.

Aceasta după ce proiectul de modificare a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului a fost examinat de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică în ședința de astăzi, 2 decembrie, transmite Știri.md

Astfel, proiectul prevede ca Poliția să fie organizată în subdiviziuni teritoriale, grupate zonal în direcții regionale, care vor fi unități cu sau fără personalitate juridică, de competență teritorială – corespunzător împărțirii regionale sau administrativ-teritoriale. Acestea vor fi amplasate și își vor desfășura activitatea pe teritoriul uneia sau mai multor unități administrativ-teritoriale în baza regulamentelor de organizare și funcționare aprobate de șeful Inspectoratului General al Poliției.

La fel, în cadrul subdiviziunilor teritoriale grupate în direcții regionale vor fi organizate și vor funcționa inspectorate de poliție, secții și servicii, în funcție de întinderea teritoriului, de numărul populației, de numărul și de importanța obiectivelor economice și sociale.

Inițiativa aparține deputatului PSRM, Vasile Bolea, și urmează a fi discutată în lectura a doua în plenul Parlamentului.

știri.md

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

20 − 10 =

More in Noutati

To Top