Connect with us

Sandu se va întâlni cu Chicu pentru a afla care e situația reală în țară

Noutati

Sandu se va întâlni cu Chicu pentru a afla care e situația reală în țară

Președintele ales al Republicii Moldova în timpul apropiat va avea o întrevedere cu premierul Ion Chicu.

În cadrul unui interviu, Maia Sandu a declarat că Guvernul condus de Ion Chicu nu face față crizei pandemice și ar trebui să-și dea demisia, transmite Știri.md.

Totodată, Maia Sandu s-a arătat deranjată că proiectul bugetului de stat încă n-a fost prezentat în Parlament.

«Un guvern susținut de socialiști nu va fi în stare să îndeplinească măsurile pe care le cere astăzi poporul și anume reforma justiției și măsurile de combatere a corupției. Intenționez să am o întrevedere cu Ion Chicu pentru a afla care este situația reală în țară. 

Să știu care este situația financiară, inclusiv din perspectiva politicii externe pe care intenționez să o promovez. Mă voi întâlni pentru a transmite mesajele în raport cu întreprinderea unor acțiuni urgente pentru a depăși situația creată de criza pandemică», a declarat Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu a declarat că unica soluție pentru a avea un Parlament funcțional este dizolvarea Legislativului.

știri.md

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

9 − четыре =

More in Noutati

To Top